Ma gandesc din nou la Adam si Eva. Stiu ca daca vrei sa gasesti o explicatie la ceva trebuie sa te intorci la origine. Daca vrei sa afli ceea ce produce un efect trebuie sa descoperi cauza.
Eu vreau sa inteleg ceea ce se intampla cu adevarat in relatia dintre un barbat si o femeie. Sa poti intelege trebuie sa experimentezi. Si nu oricum. Experimentand ajungi la cunoastere. Adica sunt din nou tentata de fructul oprit.
Dumnezeule ,pentru a cata oara ti-am dat intalnire la umbra acestui pom, de cate ori te-am rugat sa ma ajuti sa cunosc si sa te cunosc ?!
M-ai lasat de fiecare data sa cunosc. Sa cunosc adevarul dureros din jurul meu. Sa cunosc “cunoasterea” si gustul amar al acestui fruct interzis. Dar niciodata pe Tine. Si am inteles de ce. Nu trebuie sa te cunosc ci doar sa te simt. Este suficient doar sa stiu ca existi. Singura certitudine nepalpabila.
Cunoasterea nu este o lectie deschisa unde elevii ridica mana sarguincios si raspund ceea ce au citit din manual,doamna profesoara primeste laudele si comisia savureaza prajiturelele pregatite de mamele elevilor sarguinciosi…cunoasterea este o provocare dureroasa,un sacrificiu al sinelui “vreau sa cunosc pentru a ma cunoaste,vreau sa te cunosc pentru a ma cunoaste,vreau sa ma cunosti pentru a te cunoaste”.
Si la capatul drumului,al cunoasterii depline asteapta dezamagirea. Cu cat vrei sa cunosti mai mult cu atat esti mai dezorientat. La capatul cunoasterii nu te asteapta nici un premiu,nu iti ofera nimeni vreo coronita sau diploma,te asteapta doar lacrimi si suferinta,o imensa teama de tot ce te inconjoara si realizarea propriei neputinte . Prea putine lucruri tin de noi,de puterea noastra de a schimba ceva, trebuie sa invatam sa ne resemnam. Cred ca resemnarea este Solutia unei vieti linistite si nu speranta.
Speranta este doar o iluzie,o porcarie care ne conduce spre NICAIERI. Resemnarea inseamna acceptare si toleranta. Nu spera nimic si nu vei fi dezamagit niciodata. Invata sa traiesti cu putin si pentru prea putin,invata sa te raportezi doar la tine si nu la cei din jur,invata sa nu ceri,sa nu pretinzi,sa nu doresti si in acest fel nu astepti nimic,eviti dezamagirea ,tristetea si in cele din urma eviti disperarea ce te va cuprinde iar si iar pentru ca nimic nou nu apare sub soare,ca pamantul se invarte in acelasi sens de cand a fost creat,invata sa accepti asta,claritatea unei teoreme matematice fara a o demonstra tu insuti. Este 3,14 un numar de referinta in matematica?! Da! Foloseste-l doar ca o formula matematica intr-un context si nu te mai intreba cine ,ce,cum si cand a demonstrat asta.
Este atractia gravitationala un fapt demonstrat?! Da ! Foarte bine,atunci bucura-te ca stai cu picioarele pe pamant si nu stai in cap. Fii superficial si vei fi fericit. Bucura-te daca faci parte din categoria celor saraci cu duhul,esti printre favoritii Domnului,esti unul dintre protejatii Lui. Nu te intrebi si nu trebuie sa-ti dai vreun raspuns,nu esti intrebat si nu trebuie sa alergi dupa raspunsuri,nu intrebi si deci vei trece neobservat,nu deranjezi si nu vei fi deranjat.
Incearca sa traiesti fara intrebari si nu vei avea nelinisti. Fii fericit doar ca existi,ca nu te trimite nimeni la umbra copacului vietii,al cunoasterii binelui si raului si nu vei fi tentat de fructul oprit. Dar ca sa-i dai intalnire lui Dumnezeu la umbra acelui pom este ca si cum iti provoci destinul. Incercand sa te cunosti pe tine insuti este ca si cum incepi sa-l cercetezi si sa-l judeci pe Dumnezeu.
Se spune ca Dumnezeu a creat perfectiunea prin om ,este opera sa finala ,omul reprezinta perfectiunea creatiei. Dupa om Dumnezeu s-a oprit. Omul este apogeul creatiei divine. Cum sa indraznim sa cunoastem asta? Avem dubii cumva ca s-a gresit ceva?! Putem noi oare sa aducem imbunatatiri perfectiunii?! Ar insemna sa fim peste Creator,sa fie creatia superioara Creatorului!
Deci nonsensuri. De aceea trebuie sa ne oprim la un punct. De la acel punct intervine resemnarea, singura care ne da dreptul sa supravietuim ca si creatie. Fara resemnare il concuram pe Dumnezeu in decizii . Fara resemnare este ca si cum am lua Gradinile Edenului cu asalt dup ace am fost izgoniti din ele. Este ca si cum l-am infrunta pe Dumnezeu.
Resemnarea ,acesta este secretul tineretii fara batranete si a vietii fara de moarte si nu blestemata de cunoastere ce ne-a fost interzisa inca de pe vremea cand eu eram o Eva si tu Adam din a carui coasta eu am luat forma de viata. Sa fie acesta motivul pentru care inca il mai caut pe Adam,acel Adam care mi-a dat forma materiala candva din coasta lui,care m-a urmat in exilul vesnic al muritorilor doar fiindca ma iubea cu adevarat…si pentru asta si-a dat nemurirea…pentru iubire si-a dat viata vesnica,pentru o pacatoasa rebela a preferat sa moara. Da pentru mine. Eu cea nevrednica de viata vesnica,eu cea demna de dispret,eu cea slaba si sovaielnica,da,pentru mine un barbat a considerat ca poate sa moara …
Cred ca Adam si-a demonstrat iubirea si apartenenta fata de Eva fara nici un dubiu. Cu certitudine a fost primul si eu as putea completa,uitandu-ma iarasi in cutia cu secrete a sufletului meu,ca este si ultimul.
Marile sperante sunt marile deziluzii,este un romantism absurd,este iluzia desertica a fetei morgana,speranta este doar nevoia de a ne autominti cand nimeni nu ne mai minte.
Romantismul este lasitate,este fuga de realitate si neimpacarea cu noi insine,este evadarea din cotidian,este calatoria secreta a sufletului care hoinareste rebel prin Gradinile Edenului,se plimba pe toate aleile Nemuririi fericit ca nu-l baga nimeni in seama,este NEMATERIAL si NEPAMANTESC.
Oamenii tin de material. Spiritul tine de Dumnezeu. Sa invatam sa traim raportandu-ne doar material fiindca locul unde ne este ingaduit sa traim este pamantul. Sa uitam ca a exista vreodata Paradis, raportandu-ne la el déjà tindem sa devenim nemateriali,sa fim mai mult decat ne-a fost ingaduit sa fim,tindem sa devenim Creator si nu doar creatie. Sa fim materiali si sa acceptam cu seninatate sa fim mintiti,este de preferat sa ne minta altii decat sa ne mintim noi insine,este cu mult mai grav sa ne automintim ,sa traim iluzia marilor sperante,lasa-te mintit,nu te revolta de acest lucru si vei trai fericit pe pamant. Nu ai alternative oricum. Paradisul a fost interzis oamenilor odata cu tentatia cunoasterii de sine. Adica tentativa de a-l cerceta pe Dumnezeu.
Cunoasterea a atras izgonirea de pe taramurile fericirii vesnice. Personal ,nu mai vreau sa cunosc nimic,atat cat am cunoscut natura umana mi-a fost sufficient. Vreau doar sa invat sa accept ca perfectiunea caracterului uman se refera doar la forme fizice. Atat. Nimic mai mult.
Adam si Eva sunt doar o frumoasa legenda. Ei au trait fericiti doar in Paradis. Eu traiesc pe Pamant. Asta vreau sa invat si imi voi repeat asta pana la sfarsitul vietii cu speranta ca voi intelege acest lucru macar in ultima clipa si voi muri impacata cu mine insami,cu cei din jur si cu Dumnezeu care mi-a dat viata pentru a mi-o lua atunci cand va crede El de cuviinta. Ii apartin. Lui. Nici macar mie insami nu-mi apartin. Mintindu-ma il mint pe El si nu pe mine . Te mint pe tine?! Aaaa,nu,il mint pe El. Ma minti?! Nici vorba,il minti pe El. In noi toti este El. Nu ne mintim intre noi. Il mintim constant doar pe EL.

PS: Sunt departe de a fi un om credincios,sau nu sunt un credincios de ritual,aproape au trecut ani de cand nu am mai intrat intr-o biserica in adevaratul sens al cuvantului. Azi doar m-am gandit la El profund, cu toata fiinta mea si am inteles ca sunt extrem de neansemnata ca valoare,ca sunt un NIMENI si un NIMIC,un absolut trecator,o umbra in plus odata cu apusul soarelui. NIMIC mai mult.

23 septembrie 2009